Regio vizează (şi) Grădina Publică

Un nou proiect de reamenajare al urbei noastre implică Grădina Publică. Lucrările au demarat din luna martie a acestui an şi ar trebui să se încheie peste 14 luni. Până când vom avea ocazia să ne plimbăm din nou pe aleile Grădinii, nu ne rămâne decât să privim prin gard şi să oftăm cu... răbdare.

Iată, mai jos, o filmare pe care am realizat-o în luna septembrie a anului 2009:

Lene

Vremea ploioasă predispune la puturoşenie...

Haosul panourilor publicitare

În ultima vreme, în special în scuarurile dintre sensurile de circulaţie de pe strada Brăilei, numărul panourilor publicitare (din tablă simplă) a crescut asemenea ciupercilor ieşite după ploaie. Pe lângă faptul că acestea fac ca scuarurile respective să-şi piardă farmecul la care s-a trudit pentru mai bine de două luni, modul de fixare este deficitar. Ca, de altfel, şi banner-ele agăţate între stâlpi care cedează la prima furtună şi pun în pericol circulaţia locală.

Astăzi, de exemplu, unul dintre aceste panouri a căzut pradă vântului... Altele sunt încă lipsite de reclame dar îşi duc nestingherite traiul eclipsând din farmecul oraşului şi-al naturii.

Sunt de acord că publicitatea este modul cel mai eficient de a promova un produs sau o activitate... Dar modul nostru de informare este încă primitiv.

Iată două exemple din oraşele civilizate. Ca fapt divers, mi-ar fi plăcut ca scuarurile de pe strada Brăilei să fie populate cu tei (sau alţi pomi, mai puţin plopi „pufăitori”) la baza cărora să existe reclame luminoase. Mi-ar fi plăcut să văd acea „convieţuire” între promo şi natură care s-aducă beneficii pentru toţi:

-un plus de ecologie (şi totodată de umbră) pe una dintre cele mai aglomerate artere ale oraşului nostru;

-o informare elegantă asupra produselor promovate prin contractele publicitare;

-un aspect deosebit, care ar face cinste urbei noastre şi-ar aduce păreri pozitive din partea locuitorilor săi.

Farmecul oraşului

O lucrare divină – din punctul meu de vedere: şarmul naturii completat de solemnitatea Bisericii Sfântul Mucenic Pantelimon, (cunoscută sub denumirea de Biserica Bulgărească) care-şi sărbătoreşte hramul la fiecare 27 ale lui Cuptor...

Atunci şi acum (5)

Ah... câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc de vechile telefoane care funcţionau cu fise? Da, acelea gri sau albastru-închis, amplasate în cabine de aceeaşi culoare...

Câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc de prima jumătate a anilor 2000, când în urbea noastră au apărut telefoanele publice cu cartelă Romtelecom?! Mare revoluţie a mai fost atunci...

Mai jos, vă ofer două fotografii: prima, amintire din epoca de aur, când „băgai bănuţul şi primeai apelul”, a doua, mărturie a prezentului, realizată astăzi... Locaţia este aceeaşi: vecinătatea Oficiului Poştal 1, Galaţi. Aşadar... după mai bine de douăzeci de ani...

Pe strada Universităţii

Când spui „strada Universităţii” e imposibil să nu te gândeşti la istoria oraşului, la aminitiri. Bine, poate nu de la început dar pe măsură ce-ţi îndrepţi paşii de-alungul acestei „fâşii” care leagă străzile Domnească şi Bălcescu şi priveşti clădirile vechi şi copacii bătrâni, umbroşi, farmecul trecutului apare ca din senin. Poate că nu ştii istoria caselor sau stilurile arhitecturale care impresionează prin migala elementelor lor, poate nu guşti îmbinarea dintre creaţie şi natură dar... este imposibil să nu simţi istoria oraşului. Da, e un sentiment ciudat, poate chiar misterios, care se dezvoltă pe nesimţite, pe măsură ce străbaţi această stradă.

Prima denumire de care-mi amintesc a fost „Victor Macri” după care, în anii comunismului, „23 august”. Nomenclatura curentă provine de la faptul că această stradă trece pe lângă Universitatea „Dunărea de Jos”, una dintre clădirile de patrimoniu ale urbei noastre şi totodată un simbol arhitectural de referinţă.

Suntem, aşadar, în zona veche a oraşului, înconjuraţi de clădiri vechi, impunătoare prin stilul lor specific secolelor XIX şi XX. O parte dintre acestea au schimbat câţiva proprietari şi au fost refăcute. Altele sunt în curs de refacere. De asemenea, există şi case uitate, case care aşteaptă vremuri mai bune.

Haideţi să vedem câteva fotografii... dar nu înainte de a menţiona că în prezent, pe această stradă există – printre altele – un sediu de partid (P.N.L.), două grădiniţe (nr 7 şi „Omul de Zăpadă”), un centru medical şi, desigur, statutul impunător al Universităţii.

Multe se schimbă, multe rămân...

1 Mai... muncitoresc?

Sărbătoarea îşi are originea în Statele Unite (unde culmea, nu este oficială!) şi a fost numită „ziua internaţională a lucrătorilor”, în memoria celor care au căzut pe parcursul manifestaţiilor din Chicago, manifestaţii în cadrul cărora se cerea stabilirea programului de muncă la 8 ore. La nivel mondial, la data de 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii muncitoreşti in S.U.A., în numeroase ţări europene precum şi-n câteva din America Latină.

Mulţi dintre noi asociază această sărbătoare cu 1 Mai Muncitoresc, specific perioadei comuniste. Ei bine, ideea este greşită; majoritatea conducătorilor din ţările aflate sub „regimul roşu” au folosit ziua de 1 Mai pentru defilări fortuite şi propagandă.

Astăzi, o sărbătorim democratic, la iarbă-verde cu familia, prietenii sau colegii de muncă ori într-o mini-vacanţă pe litoral... Important este ca toată lumea să se simtă bine şi să se bucure de această zi.

Mai multe informaţii despre 1 Mai precum şi despre importanţa acesteia în anii epocii de aur aflaţi din următoarele materiale...

Ciudat, nu-i aşa?! Ieri scandam pe străzi, ne aliniam în careuri şi ţineam lozinci comuniste, azi stăm cu burta la soare şi ne bucurăm alături de cei dragi de încă un 1 Mai... muncitoresc.

Traversând... tranziţia

Mai precis, una care ţine de aproape 23 de ani... E drept, lucrurile se schimbă dar nu în ritmul necesar, impus de marea expansiune vestică. Noi facem paşi mai mici, emotivi, stânjeniţi de comoditate şi de interese financiare. Iar când toate acestea se cumulează, dăm vina unii pe alţii şi constatăm că... n-am străbătut nici măcar 10% din drumul pe care ni l-am propus cu mult timp în urmă, after the end of the great rebellion.

Traversăm mereu perioade tulburi şi mulţi dintre noi, presaţi de un trai nefericit şi de datorii bancare, se întreabă cu dezamăgire „Încotro s-o apucăm?!” Mirajul vestului sau... chinul urban?!

Când Epimeteu a deschis cutia soţiei sale, Pandora, toate relele zeilor au ieşit la suprafaţă, tulburând minţile şi raţiunea omenirii. Iar la urmă, după ce aceste rele s-au împrăştiat în lumea largă, a ieşit, cu timiditate, şi speranţa Hestiei.

Aşadar... speranţa moare ultima. Să sperăm că-n iunie, viitorii noştri aleşi n-o vor alunga din nou, pentru încă patru ani. Nu mă aştept să văd Raiul pe pământ la Galaţi dar sper totuşi într-o minoră îmbunătăţire, în acei paşi mici dar corecţi, îndreptaţi pe-un drum care să ne ridice din bălcăreala prezentului.

„Încotro o apucăm?”... Poate de data asta... în direcţia corectă.